Cum să îți alegi florile și aranjamentele florale pentru nuntă
Florile și aranjamentele florale sunt foarte importante pentru ca nunta ta să fie un eveniment reușit, așa cum îți dorești.
Îți oferim câteva sfaturi care să-ți ușureze munca și care să te ajute să îți încânți invitații cu florile și aranjamentele florale alese chiar de tine.
Unde ai nevoie de flori pentru nuntă:
Alege florile în funcție de tematica nunții
Cu siguranță fiecare mireasă își dorește ca nunta să aibă o anumită tematică (romantică, clasică, tradițională, modernă, elegantă, excentrică, non-conformistă etc.).
Tematica evenimentului este un indiciu foarte important în alegerea florilor, iar asta te va ajuta să decizi mai ușor ceea ce îți dorești să ai în materie de flori și aranjamente pentru ziua cea mare.
Alege florile în funcție de cromatica locației şi a decorului
Locația în care va avea loc nunta este foarte importantă atunci când vei vrea să alegi florile și aranjamentele florale. Sunt importante aspecte precum dimensiunea încăperii, înălțimea ei, lumina, forma meselor, decorațiunile și culorile. Alege florile care să înnobileze spațiul și care să iasă în evidență fără să încarce.